Comisarul Roman (Ilarion Ciobanu) si colegul sau, Miclovan (Sergiu Nicolaescu), sunt nevoiti sa lupte impotriva crimei organizate aparute in Bucuresti dupa incheierea razboiului. Metodele rigide ale lui Roman se vad deseori completate de cele neortodoxe ale lui Miclovan. Tot ce isi doresc ei este ca, in final, sa ramana cu mainile curate.
Filmul care a lansat cea mai cunoscuta serie de actiune din cinematografia romaneasca - seria Comisarului. "Cu miinile curate" este unul dintre cele mai cunoscute filme realizate de Sergiu Nicolaescu. Adevarat thriller al cinematografiei romanesti, filmul imbina caracteristicile genului politist cu intriga de tip politic. Filmul a creat o galerie de personaje antologice dintre care demne de mentionat sunt Miclovan, Semaca, Lascarica.
"Cu prestigiul sifonat ... Securitatea avea nevoie de recoafarea mitului ei. Functia aceasta urma sa fie indeplinita ... si de filmele cu gangsteri si cu justitiari politisti ... cu un succes de casa preliminat si cu o functie manipulatorie asigurata" (Bujor T. Ripeanu).
Aparut in 1972, "Cu mainile curate" deschide celebra serie a policierurilor lui Sergiu Nicolaescu. Actiunea se desfasoara in 1945 cand, pe fondul razboiului si al saraciei tot mai accentuate, in tara nivelul criminalitatii atinsese cote alarmante. Roman (Ilarion Ciobanu) este un proaspat politist, fost comunist ilegalist, numit la conducerea uneia dintre cele mai "fierbinti" sectii de politie din Capitala. Lipsit de experienta, el apeleaza la ajutorul comisarului Miclovan (Sergiu Nicolaescu), un politist cu metode neconventionale si cu o afectiune fara limite fata de revolverul sau Smith&Wesson. Cu scene de actiune si cascadorii in stil hollywoodian, "Cu mainile curate" e un film care entuziasmeaza si amuza la fel de tare ca acum peste 40 de ani si care a creat personaje de neuitat din care ii amintim doar pe Semaca si Lascarica.
Citeste mai mult
DETALII DESPRE FILM
DETALII TEHNICE
0 comentarii